Deutschzentrum

Copii adora limba germana la Deutschzentrum

Învăţarea unei limbi străine de la o vârstă fragedă reprezintă un avantaj nu doar întrucât copilul mic are o deschidere deosebită către a învaţă, lucru care nu se va repetă în niciun alt moment al vieţii lui la aceleaşi cote, dar îi şi oferă perspective noi de înţelegere a celor din jur, de socializare într-un mediu educaţional. Prin joc şi verbalizarea jocului, copilul îşi dezvoltă imaginaţia şi cunoştinţele despre lumea înconjurătoare, învaţă să se exprime, să îşi concentreze atenţia, să respecte reguli şi să îşi educe răbdarea.
Învăţând prin joc, vom dovedi tuturor nu doar că germană se poate învaţă de la 4 ani, ci şi că ea se poate preda într-un mod atractiv, cu fişe tematice, mişcare, poveşti în imagini, suport audio şi video astfel încât copiii să aştepte cu nerăbdare următorul curs.

 

Cursuri de limba germană
structură

Cursul pentru incepători este structurat pe trei grupe de vârstă:

Cursul pentru copii de 4-6 ani (metoda de predare se bazează pe însuşirea noţiunilor prin audiţie şi repetiţie, prin concursuri şi jocuri, pornind de la elemente şi activităţi familiare şi plăcute copiilor – poveşti, viaţă de zi cu zi, etc.)

Cursul pentru copii de 7-10 ani (metoda de predare se bazează pe antrenarea tuturor abilităţilor – scris, citit, înţelegerea mesajului audiat, dar şi exprimarea verbală – într-un mod atractiv şi adaptat intereselor vârstei)


Cursul pentru copii între 11-14 ani (metoda de predare se bazează pe antrenarea tuturor abilităţilor – scris, citit, înţelegerea mesajului audiat, dar şi exprimarea verbală – într-un mod atractiv şi adaptat intereselor vârstei )

În ce constă cursul?

Pregatirea se face in vederea sustinerii examenului A1,A2– Fit in Deutsch (GOETHE ZERTIFIKAT ), având o atestare certă şi recunoscută la nivel internaţional a cunoştinţelor de limba germană.

  • Predarea clară a structurilor gramaticale utilizând exemple numeroase și funcționale;
  • O gamă largă de exerciții create în scopul consolidării noilor informaţii învățate;
  • Exersarea abilităților de citire și înțelegere de text;
  • Jocuri și activități distractive pentru fixarea cunoștințelor

Învățarea unei limbi străine poate avea numeroase beneficii pentru copilul dumneavoastră:

  • îi dezvoltă abilitatea de comunicare atât cu cei apropiați, cât și cu oamenii recent cunoscuți
  • îi antrenează abilități de rezolvare a problemelor, îi îmbunătățește performanțele școlare, pentru ca, mai târziu, să-i aducă oportunități de studiu în străinătate și de angajare în medii superioare

Repartizarea pe grupe se face în urma unui test. Programați-vă acum copilul la un test gratuit!